Numărul dosarelor de daună deschise în 2016 în baza unei polițe RCA a fost de aproximativ 255.000. În pofida faptului că șoferii păgubiți au dreptul să solicite o mașină de înlocuire pe toată perioada reparațiilor, în urma modificării legislației asigurărilor RCA, numărul celor care și-au exercitat acest drept este încă foarte mic. Astfel, mai puțin de 1% dintre cei implicați în accidente au solicitat o mașină de înlocuire, conform analizelor Autonom Services, compania care deține un parc auto de peste 4.000 de vehicule și are o acoperire națională de 44 de centre în 33 orașe.